06.06.2019
Sfârșit de turneu pentru Simona Halep pe zgura de la Paris. Meciul compatrioatei noastre cu americanca Amanda Anisimova, programat inițial miercuri, dar amânat din cauza vremii nefavorabile, s-a disputat joi, pe Arena Philippe-Chatrier. Din păcate, Simona pierde, 2-6, 4-6, iar campioana de anul trecut a acestui turneu de Grand Slam părăsește competiția în faza sferturilor de finală.
La conferința de presă de după această partidă, Simona a încerca să explice ce s-a întâmplat pe teren.
"Astăzi atât am putut. Nu mi-a picat mingea așa cum mi-am dorit, nu m-am mișcat așa cum mi-am dorit, se mai întâmplă și...lăsând-o să-și facă jocul care îi place a dominat meciul. Am știut din primele game-uri că trebuie să ridic mingea un pic și să o facă să se miște, dar nu mi-a mers jocul și nu mi-a mers corpul", a explicat Simona Halep care, fără să caute scuze, a făcut puțină lumină în privința acestor ultime două zile: "Se poate și ca ce s-a întâmplat ieri (din cauza ploii meciul a fost amânat - n.a.) să mă fi scos din ritm. Suntem ambele jucătoare în aceeași situație, dar una se poate adapta mai ușor. Pot să spun că mi-am ieșit puțin din rutină, stând toată ziua ieri și neantrenându-mă așa cum mi-am dorit. Chiar m-am dus în sală să bat mingea puțin, ca să nu treacă ziua fără să joc. Toate au un rol în viața de zi cu zi a jucătorului, dar nu o să găsesc scuze acum și să spun că din cauza asta am pierdut"
"Nu am reușit să-mi ridic nivelul, să ating nivelul maxim astăzi, și...asta este. Este un lucru pozitiv să termin acest turneu în sferturi. Consider că am avut meciuri bune, că jocul este la nivel destul de ridicat și poate că ar trebui să joc mai multe meciuri, să mă antrenez mai mult în momentul acesta, dar poate că și presiunea și-a spus cuvântul. Chiar dacă eu mă simt bine și sunt relaxată, atunci când intri pe teren simți o oarecare emoție în plus, dar sunt lucruri bune care, în timp, cred că or să mă ajute. Consider să sfertul este un rezultat bune, am jucat meciuri bune, am jucat cu jucătoare cu care nu am mai jucat până acum așa că este un plus. Am învățat și eu din acest meci, am învățat multe din acest turneu. Merg cu încredere înainte. Tenisul nu se oprește la o înfrângere", a mai spus Simona ca o concluzie iar în privina planurilor pentru viitorul imediat, nu a dezvăluit foarte multe: "O să mă odihnesc câteva zile și apoi o să încep antrenamentele pe iarbă. Aș vrea să joc la Eastbourne, dar nu știu încă sigur".