Patricia Țig, campioană la Karlsruhe, turneu WTA din Seria 125K. Salt de 75 de locuri în clasamentul WTA

04.08.2019

Săptămâni incredibile pentru Patricia Țig, revenită de puțin timp în tenisul profesionist și în Circuitul WTA, jucătoarea din România reușind să câștige cel mai important trofeu al carierei.

Compatrioata noastră a câștigat finala la Karlsruhe, turneu WTA din Seria 125K, după un meci de trei seturi, 3-6, 6-1, 6-2.
După ce a pierdut primul set, Patricia, eleva antrenorului Răzvan Sabău, a controlat autoritar meciul pentru a-și trece în palmares primul titlu WTA, unul din Circuitul 125K, la nici două săptămâni de la finala jucată la BRD Bucharest Open 2019.
Rezultatul o propulsează pe Patricia în Top 150 WTA, pe poziția 148, după o urcare de 75 de locuri.