Dokic - Ondraskova, in finala Ruxandra Dragomir Open

31.07.2010

Australianca Jelena Dokic si cehoaica Zuzana Ondraskova isi vor disputa finala turneului Ruxandra Dragomir Open, care se desfasoara la Centrul National de tenis din Capitala. In prima semifinala a zilei de sambata, Ondraskova a trecut in doua seturi, scor 6-1, 7-6 (3), de italianca Maria Camerin, cea care in sferturile de finala o eliminase pe Monica Niculescu. In cea de a doua semifinala s-au intalnit Jelena Dokic (Australia, cap de serie numarul 3) si Dominguez-Lino(Spania). Desi a plecat din postura de favorita certa, Dokic a avut serioase probleme cu Dominguez, o jucatoare care a respins tot ce s-a putut de pe fundul terenului, provocandu-i mari probleme mult mai celebrei sale adversare. Dupa ce a irosit trei mingi de meci in setul decisiv la 5-3 si 5-4, Dokic s-a impus in cele din urma cu 3-6, 6-4, 7-6 (0). Finala turneului Ruxandra Dragomir Open este programata duminica de la ora 15.00, meciul fiind transmis in direct pe TVR 2.

Intrarea la finala este libera.