Turneul WTA BRD Bucharest Open va fi organizat în România încă cel puţin 4 ani

08.10.2014

Federaţia Română de Tenis a obţinut licenţa de a desfășura cel mai mare turneu de tenis din România, destinat fetelor, pentru minimum 4 ani. Astfel, BRD Bucharest Open, organizat de FRT și Ministerul Tineretului și Sportului, va fi prezent pe terenurile de tenis din România cel puţin până în 2018.

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis: „În 2013, am demarat negocierile cu deţinătorul licenţei pentru transferarea organizării turneului Hungarian Grand Prix de la Budapesta la Bucureşti, iar anul acesta am putut organiza prima ediţie a celui mai mare turneu WTA din istoria României. Lucrurile au ieşit cum nu se poate mai bine, iar acum am reușit să luăm licenţa acestui turneu pentru încă 4 ani, semnând contractul cu proprietarul turneului, Jeno Marky, din Ungaria. Este o şansă enormă atât pentru tenisul românesc şi jucătoarele noastre, cât şi pentru fanii acestui sport, care vor avea posibilitatea de a vedea cât mai multe jucătoare de top pe arenele din România, deoarece vrem să îmbunătăţim această competiţie de la an la an.
Suntem conștienți că acest lucru nu ar fi fost posibili fără susţinerea Ministerului Tineretului şi Sportului, a sponsorilor, a partenerilor, partenerilor media şi fanilor acestui frumos sport pe care îi așteptăm alături de noi și la edițiile viitoare".

Prima ediție a BRD Bucharest Open a avut loc în perioada 7-14 iulie 2014, la Arenele BNR din București, și a fost câștigată de Simona Halep, la simplu, și de perechea românească Alexandra Cadanțu/Elena Bogdan, la dublu.

Turneul de categorie internațională este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 dolari și 280 de puncte WTA pentru câștigător.

Turneul WTA Hungarian Grand Prix s-a desfășurat în perioada 1993-2013, la Budapesta (Ungaria).