17.11.2014
Jucătoarea română Agnes Szatmari a ajuns până în semifinalele probei de dublu a turneului de la Sharm El Sheikh (Egipt), dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari.
Agnes și partenera sa de dublu, jcătoarea din Ungaria, Reka-Luca Jani, au fost învinse în penultimul act al competiției de perechea belgiano-olandeză, Marie Benoit/Demi Schuurs, cu scorul de 7-6(3) 6-3.
La turneul de la Casablanca (Maroc), dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari, Irina Fetecău a atins sferturile de finală, la simplu. Desemnată cap de serie nr. 8, Irina a fost învinsă de favoria nr. 4 a competiției, Catherine Chantraine (Belgia), cu scorul de 7-6(5) 3-6 6-2.
La masculin, în turneul futures din Turcia, jucătorul român Vasile Antonescu a pierdut dramatic, în decisiv, la tie-break, în sferturile de finală, în fața favoritului nr. 2, slovenul Janez Semrajc, cu 3-6 6-3 7-6(1). Iar în Cipru, Dacian Crăciun nu a reușit să treacă, tot în sferturile de finală, de slovacul Adrian Sikora, fiind eliminat cu scorul de 6-0 6-4.