Anul 2014 pentru Alexandra Dulgheru, între agonie și extaz

18.11.2014

În 2009, la 20 de ani, Alexandra Dulgheru câștiga pentru prima dată un turneu WTA, cel de la Varșovia (Polonia), și făcea primul salt în top 100 WTA. Reflectoarele erau pe ea, ziarele o titrau cu litere mari și îi prevesteau un viitor plin de succese pe terenul de tenis. Iar Alex – sau Piti, cum îi spun apropiații – a confirmat, câștigând încă o dată trofeul polonezilor și atingând, în 2011, poziția 26 în clasamentul mondial.

Apoi, dintrodată, ceva s-a rupt. Tendonul genunchiului ei drept. A urmat o operație în Spania, o pauză de câteva luni bune pline de recuperări, încercări multiple de a reveni pe terenul de tenis, și din nou accidentări. Mai mici, dar semnificative cât să o scoată din teren, din ritm, din doza de încredere, dar niciodată din tenis.

După aproape doi ani și jumătate de du-te-vino între tenis și accidentări/recuperări, Alexandra Dulgheru simte că și-a revenit. Nu 100%, dar e pe drumul cel bun. ”2014, din păcate, a fost un an presărat iar de accidentări și, din păcate, nu ușoare. Din acest motiv m-am oprit des și mult ca timp, având perioade scurte de turnee legate. Nu mă așteptam să trec iar prin atâtea situații neplăcute după operația de la genunchi. Totuși, anul nu a ieșit așa rău la cât de puțin am jucat”, spune Alexandra.

După turneul de la Marsillia (Franța), câștigat la începutul verii, ea și-a mai trecut, săptămâna trecută, încă un titlu în palmares: pe cel de la Dubai, dotat cu premii în valoare de 75.000 de dolari. Ultimul ei turneu din acest an.  ”Este frumos sentimentul să termini anul cu un turneu câștigat. Nu am mai trecut print- un așa moment anii precedenți, dar sper să mai am surprize de acest fel”, spune Alexandra, care a reintrat în top 100 WTA, după ce anul acesta a fost când în interior când în afara acestei elite. Săptămâna aceasta, ocupă locul 84 WTA.

”Mă bucur că am avut meciuri bune, legate și că am intrat sigur, după acest turneu, pe tablou la Australian Open. În Dubai am avut o săptămână frumoasă pe care am petrecut-o alături de bune colege din tenisul românesc. M-am simțit mai bine la turneele de afară decât indoor după accidentarea de la mână, de la începutul lunii august, o accidentare care a durat mai mult decât mă așteptam, mai ales la partea de recuperare. Nu am revenit chiar 100%, dar eram relativ OK de joc. În sală, totuși, a fost mai dur decât mă așteptam. Nu m-am simțit suficient de pregătita pentru a da totul în competiții, dar se pare ca jocul afară, la căldură, mi-a priit. Mă bucur că acum am un clasment care îmi permite cât de cât să am acces mai ușor la turneele WTA. Încă nu am scăpat de calificări, dar este un clasament OK. La Grand Slam-uri, cel puțin, intru pe tablou”, a completat jucătoarea română.

După multiplele accidentări, Alexandra nu-și dorește pentru 2015 decât să fie sănătoasă, chiar cu riscul de a părea un clișeu. Apoi, nu va depinde decât de ea să aibă continuitate. Iar încrederea, ritmul bun de joc și clasamentul vor veni de la sine. ”După urâtele accidentari prin care am trecut, sănătatea mi se pare cel mai important aspect până mă voi lăsa de tenis”, mai spune jucătoarea antrenată de spaniolul Gonzalo Lopez și ajutată, în țară, de Daniel Dobre.

Dar până la începerea pregătirii noului sezon pe care o va face la Valencia, alături de echipa ei, Alexandra se va bucura de minivacanța de o săptămână, de acasă, de familie și prieteni: ”Profit de timpul acesta să fac o recuperare bună: citesc și mă uit mult la filme”.

Mult succes, Alexandra!