Cum să crești un sportiv de performanță? Program de consiliere a părinților ai căror copii practică jocul de tenis

13.08.2015

Federația Română de Tenis organizează sâmbătă, 3 octombrie 2015, între orele 10 și 14, la Centrul Național de Tenis, o conferință adresată părinților tinerilor jucători de tenis.

Conferința se adresează părinților jucătorilor începători, dar și a celor până în 12 ani, și are ca obiective:

favorizarea înțelegerii particularităților jocului de tenis de către părinți 
formarea unei atitudini pozitive a părinților față de copii jucători de tenis.

Părinții care doresc să contribuie mai mult la progresul sportivilor, favorizând  bucuria și fericirea acestora pe terenul de tenis, sunt asteptați la această conferință, unde vor fi abordate următoarele teme:

particularități ale solicitărilor fizice, motrice și psihice ale copiilor practicanți de tenis, cu vârsta între 6 și 12 ani
cum să fii un bun părinte pentru viitorul campion de tenis
cum dezvoltăm încrederea în sine a copiilor
adult sau copil?; cum gestionăm emoțiile în timpul primelor competiții de tenis
rolul părinților în dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor practicanți ai jocului de tenis 
abordarea interioară a copilului la varsta de 6 până la 10 ani.

Printre lectorii care vor participa la conferința se număra: Monica Stănescu (Prof. Univ. Dr. la Catedra de Discipline Psihopedagogice și Didactici de Specialitate a UNEFS), Alex Moșoi (post doctorat - psihologie sportivă, Universitatea Transilvania Brașov), Mirela Horumba (psiholog cu expertiză in educație parentală si dezvoltare personală, și alți lectori, conform desfășurătorului anexat.

Click aici pentru a descărca desfășurătorul.

Parintii și antrenorii se pot inscrie la adresa de e-mail atecsor@frt.ro până la data de 1 octombrie 2015. Informații suplimentare la numărul de telefon 0756161627 (Alina Tecșor).

Taxa de participare va fi de 50 lei. Doar antrenorii cu taxa de antrenor achitată pe anul în curs vor avea gratuitate.