Juniorii Mihaela Mărculescu și perechea Adrian Boitan/Bogdan Pavel au câștigat trofeele de la turneul Neocom Open 2015 (Macedonia)

30.08.2015

Juniorii români Mihaela Mărculescu, Adrian Boitan și Bogdan Pavel au câștigat turneul Neocom Open 2015 (Macedonia, Grad 5).
Pe tabloul feminin, simplu, Mihaela Mărculescu (15 ani, Al Body) s-a impus, în ultimul act, în fața rusoaicei Anastasia Kharitonova, întorcând meciul după ce a pierdut primul set cu 1-6, și punctând apoi 6-1, 6-2.

Tot pe acest tablou, Andreea Velcea s-a oprit în sferurile de finală, iar Alessia Ciucă și Clara Rizea în turul 3. Mai multe rezultate AICI.

La dublu,finalistele de la simplu, Mărculescu și Kharitonova, au făcut pereche, ele fiind eliminate în semifinale. Mai multe rezultate AICI.

La masculin, Adrian Boitan (16 ani, Club Sportiv Idu-Mamaia) și Bogdan Pavel (16 ani, CS Universitar Pitești) au câștigat proba de dublu. Cei doi au învins, în finală, principalii favoriți Egor Noskin/Efstathios Tsiranidis (Rusia/Grecia), scor 6-2, 2-6, [10-6].
Mai multe rezultate AICI.

Constănțeanul Adrian Boitan a ajuns în finală și pe tabloul de simplu, el pierzând titlu în fața grecului Vasileios Iliopoulos, cu scorul de 7-6(2), 6-1. Mai multe rezultate AICI.