03.09.2015
Perechea româno-indiană Florin Mergea/Rohan Bopanna s-a calificat, miercuri, în turul doi al probei de dublu masculin de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Desemnați cap de serie nr. 6, Mergea şi Bopanna i-au învins, în runda inaugurală, pe americanii Austin Krajicek/Nicholas Monroe, cu scorul de 6-3, 6-4.
În turul doi, perechea româno-indiană va întâlni dublul Mariusz Fyrstenberg/Santiago Gonzalez (Polonia/Mexic).
Pentru calificarea în turul doi la US Open, Mergea şi Bopanna vor primi 90 de puncte ATP, în clasamentul de dublu.
Florin Mergea va intra, astăzi, pe teren alături de Alexandra Dulgheru în proba de dublu mixt.
MULT SUCCES!