22.11.2015
Un final de sezon incredibil pentru tenisul românesc. Doi jucători români au încheiat, în urmă cu câteva momente, finala de la TURNEU CAMPIONILOR DE LA LONDRA 2015. Pereche Horia TECĂU/Jean-Julien ROJER (România/Olanda) a devenit campioana acestei ediții, după ce a trecut, în ultimul act, de Florin MERGEA/Rohan BOPANNA (România/India), cu scorul de 6-4, 6-3.
"Jucăm doar de câteva luni împreună și cred că am avut un an de excepție. Cu Horia mă știu de când aveam 6 ani. Îi felicit pe el și pe Juls pentru sezonul incredibil pe care l-au avut", a spus Mergea, la final de partidă.
"Am crezut mereu că putem câștiga un asemenea trofeu, am făcut pași mici și am ajuns aici. Florin, Rohan, ați avut un an foarte bun și vă doresc să continuați la fel si anul viitor. Multumesc prietenilor, familiilor care ne-au sustinut în această săptămână și fanilor români, care au venit în număr foarte mare în sală. E foarte frumos că pot termina acest sezon în acest mod", a spus Horia, la final de meci.
Pe lângă titlul câștigat la Turneul Campionilor, perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer termină sezonul pe primul loc în clasamentul mondial, la dublu!
Felicitări, ambelor echipe!
#SuntemMandriDeVoi