BMW și Autotransilvania, parteneri ai FRT pentru meciul de FED CUP de la Cluj-Napoca, România-Cehia

31.01.2016

BMW este mașina oficială a meciului de FED CUP BNP Paribas, România-Cehia,  din primul tur al Grupei Mondiale, 6-7 februarie, de la Cluj-Napoca, ocazie pentru echipa noastră, dar și pentru oaspeții din Cehia, de a face cunoștință cu mașini de top ale producătorului german.

”BMW este o marcă ce se mândreşte cu multe realizări până în prezent şi de această dată suntem mândri că putem veni în sprijinul FRT cu cele mai noi modele BMW, având titulatura de Official Car Supplier. Felicit organizatorii şi întreaga echipă pentru munca şi efortul depus”, a declarat Marius Zahan, Branch Manager Autotransilvania.

George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a ținut să le mulțumească celor de la Autotransilvania, dealer BMW, pentru implicare: ”Un meci de clasă mondială, cum este cel de la Cluj-Napoca, dintre România și Cehia, trebuia se aibă parte de tot ce este mai bun. De aceea ne bucurăm că Autotransilvania și BMW au acceptat să ne fie parteneri oficiali pentru un meci atât de important pentru istoria tenisului din România”.

Întâlnirea dintre România şi Cehia va avea loc în zilele 6 şi 7 februarie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă (6 februarie), iar duminică (7 februarie) celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu (în funcție de rezultat).