Irina Begu a ajuns pe locul 26 în lume. Cinci jucătoare din România în Top 100 WTA

14.06.2016

Irina Begu a urcat două poziții în clasamentul WTA, până pe locul 26, foarte aproape de cea mai bună clasare a carierei, respectiv locul 25 în lume, în octombrie 2015.

În acest moment cinci jucătoare din România sunt între primele 100 din lume: Simona Halep, în continuare pe locul 5, Irina Begu, Monica Niculescu, în coborâre nouă locuri, până pe 46, Sorana Cîrstea și Patricia Țig, în urcare câte un loc, pe 97, respectiv 100.

La dublu, nicio schimbare la vârf, cele mai bune din România fiind, în continuare, Monica Niculescu (locul 26), Irina Begu(40) și Raluca Olaru(56).