Cursul celebrului antrenor Iñaki Balzola la Cluj a fost un succes

26.10.2016


Federaţia Română de Tenis a lansat invitaţia antrenorilor din Cluj şi judeţele din Transilvania, aceea de a participa la cursul „Metode de dezvoltare ale tenisului modern şi corecţiile acestora, realizat în colaborare cu Colegiul Antrenorilor FRT", cu participarea unor lectori renumiţi: Iñaki Balzola, Director Internaţional PTR USA şi Ştefan Niţă, lector PTR România.

La curs au asistat Dl. Preşedinte al FRT, George Cosac, Dl. Vicepreşedinte al FRT, Răzvan Itu, şi preşedintele CDA FRT, Florin Niţă.

Antrenorii au răspuns plini de solicitudine şi au fost captivaţi de explicaţiile celor doi, participând interactiv la lecţia deschisă despre aceste metode inovatoare de învăţare a tenisului. Nu s-au sfiit să coboare din tribune şi să efectueze efectiv un antrenament sub coordonarea celor doi specialişti, însuşindu-şi foarte multe din cele explicate de către lectori.
Iñaki Balzola a explicat foarte multe lucruri interesante legate de munca alături de copii, de iniţierea acestora, de progresul lor ca jucători, dar şi extrem de multe lucruri legate de activitatea antrenorilor, inclusiv cele legate de posibilele lor câştiguri materiale.

Originar din Italia, Iñaki Balzola ocupă funcţia de director internaţional în cadrul PTR (Professional Tennis Registry), o organizaţie internaţională a profesorilor de tenis cu peste 14,500 de membri în 126 de ţări care certifică, educă şi oferă servicii de tenis la un nivel profesionist. A scris articole pentru „TennisPro", „Tennis in Spanish", „Tennis Italiano" şi alte publicaţii de tenis.

Ştefan Niţă este unul dintre cei mai tineri antrenori profesionişti de tenis din ţară noastră, este lector certificat PTR România, şi unul dintre puţinii români care au activat la "National Internaţional Tennis Academy", în Marea Britanie.

Cursul, care s-a dovedit unul de succes la Cluj, se va desfăşura în zilele următoare la Iaşi şi Bucureşti, după următorul program

28 octombrie - Iaşi (Şcoală Gimnazială nr.39 "George Călinescu")
29 octombrie - Bucureşti (Centrul Naţional de Tenis din cadrul FRT)

Toate prezentările vor avea loc între orele 09.00 - 15.00, cu pauză între orele 12.00 - 13.00.
La această acţiune vor fi prezenţi Dl. Preşedinte al FRT, George Cosac, Dl. Vicepreşedinte al FRT, Răzvan Itu, şi preşedintele CDA FRT, Florin Niţă.