Finalist la Bratislava, Marius Copil urcă cinci locuri în clasamentul ATP

14.11.2016

Marius Copil a pierdut finala turneului ATP Challenger de la Bratislava, dotat cu premii în valoare de 85.000 de euro, fiind învins cu 7-6(8), 4-6, 6-3 de slovacul Norbert Gombos, dar pentru evoluția bună de la acest turneu compatriotul nostru a primit 65 de puncte ATP şi un cec în valoare de 7.200 de euro.
Cu aceste puncte Marius urcă cinci poziții în clasamentul de simplu, până pe locul 133, fiind foarte aproape de cea mai bună clasare a carierei, respectiv 124 în august 2013.