Fatima Keita, Francesca Feodorov și Alexandra Petric, victorii facile la „Dr Oetker Junior Trophy”. Rezultate pentru miercuri, 24 mai, și programul zilei de joi

24.05.2017

O nouă zi bună pentru jucătorii români la „Dr Oetker Junior Trophy" 2017, turneul Tennis Europe U14 de Categoria 1 găzduit de Centrul Național de Tenis din cadrul Federației Române de Tenis.

Astfel, în turneul de simplu al fetelor, compatrioata noastră cu cel mai bun clasament, Fatima Ingrid Amartha Keita, cap de serie nr. 2, a avut o misiune facilă în fața unei compatrioate. Fatima a trecut cu 6-0, 6-1 de Alexia Harbic și și-a asigurat un loc în turul trei, fază în care s-au mai calificat, tot fără mari emoții, și Silvia Maria Costache, cap de serie 10, 6-1, 7-5 cu Annemarie Cristmann, Francesca Andrea Feodorov, și ea favorită, nr. 14, 6-0, 6-4 cu portugheza Matilde Jorge, precum și Alexandra Petric, cap de serie 8, 6-4, 6-1 cu Ioana Daria Macos.

Victorii frumoase au reușit și băieții, pe tabloul de simplu, Alexandru Ioan Stupar eliminând unul dintre favoriți, pe Maxim Cazac, din Republica Moldova, cap de serie nr. 15, de care a trecut cu 7-5, 6-3. O nouă victorie și pentru Razvan Aghion, care a avut nevoie de trei seturi, 7-6(5), 3-6, 6-3 pentru a-l învinge pe Adrian Cristian Gheorghe, precum și pentru Matei Victor Palcău, care a trecut cu7-6(2), 1-6, 6-2, de austriacul Niki Stoiber.

REZULTATE MIERCURI, 24 MAI 2017

PROGRAM JOI, 25 MAI 2017