Simona Halep, victorie categorică și calificare în sferturile de finală la simplu la Roland Garros. Irina Begu și Raluca Olaru joacă azi pentru un loc în semifinale

05.06.2017

Simona Halep a făcut azi un meci incredibil la Roland Garros, impecabil din toate punctele de vedere, și în fix 60 de minute a încheiat conturile cu Carla Suarez Navarro, din Spania, cap de serie 21, pe locul 23 în lume.

A fost un confortabil 6-1, 6-1 pentru Simona care se califică în sferturile de finală, unde se va reîntâlni cu Elina Svitolina, din Ucraina, cu care a jucat și în finala de la Roma.

Atunci s-a impus Elina, dar numai după ce Simona s-a accidentat, iar în setul decisiv a rămas pe teren jucând într-un picior, din respect pentru oamenii care iubesc tenisul.

”Cred că a fost cel mai bun meci al meu din acest an”, avea să declare Simona după această victorie extraordinară, vorbe care, cu siguranță, o vor pune pe gânduri pe Svitolina.

Așadar, miercuri, Simona va juca în sferturile de finală ale probei de simplu feminin, dar marți avem emoții pentru Irina Begu și Raluca Olaru, care joacă în sferturile de finală ale probei de dublu feminin în căutarea unui loc în ”careul de ași”.

Cele mai mare șanse să se califice le au Irina Begu și partenera sa din China, Saisai Zheng, care întâlnesc, în jurul orei 16, perechea australiană Ashleigh Barty/Casey Dellacqua, pe terenul nr. 2, în vreme ce Ralua Olaru și ucraineanca Olga Savchuk au o misiune extrem de dificilă.

Astfel, pe terenul 1, nu înainte de ora 18, Olaru și Savchuk întâlnesc echipa favorită 3 a acestui turneu de dublu, Martina Hingis, din Elveția, și Yung-Jan Chan, din Taipei.