Simona Halep, tenis la superlativ și calificare în ”careul de ași” de la Roland Garros

07.06.2017

Simona Halep - Elina Svitolina 3-6, 7-6(6), 6-0 este un meci despre care lumea tenisului va vorbi mulți ani de acum încolo. Este genul de meci care face cea mai bună reclamă posibilă tenisului și frumuseții acestui sport.

Greu de explicat - n-au reușit nici Simona, nici Elina - un astfel de meci, dar pentru noi este important un lucru: Simona a câștigat, s-a calificat în semifinalele probei de simplu feminin la Roland Garrosi, și are șansa să joace pentru cele mai importante lucruri din cariera unui jucător profesionist de tenis: un titlu de Grand Slam și locul 1 în lume.

După victoria fantastică din sferturile de finală - în care compatrioata noastră a revenit de la 3-6, 1-5, pentru a câștiga 12 din cele 13 game-uri jucate - Simona avea să declare: "Nu ştiu cum am reuşit să revin. A fost foarte greu. Ea a jucat la un nivel foarte înalt şi a lovit puternic. Aş putea spune că am fost puţin norocoasă, şi aici mă refer la modul în care am câştigat setul al doilea, când mingea a lovit fileul. Cred că am fost puternică din punct de vedere mental, nu m-am dat bătută".

Simona nu știe cum a câștigat, iar Svitolina nu știe cum a pierdut: "Acesta este tenisul. În câteva puncte se poate schimba totul, un meci se poate răsturna total. Sunt tristă acum, dar mâine voi fi bine (...) Nu voi vorbi despre acest meci în termeni de experienţă negativă. E OK. Nu am ce face. Pentru mine a fost rău şi poate puţină neşansă la un moment dat, dar nu pot spune că viaţa e rea".

Și dacă mâine, Elina va încerca să nu se mai gândească la meciul pierdut în sferturi, Simona Halep are o altă preocupare: joacă în semifinale.

În jurul orei 18, pe Arena Philippe-Chatrier, în al treilea meci al zilei, se vor întâlni Simona Halep, nr. 4 mondial, și cap de serie nr. 3, și Karolina Pliskova, din Cehia, nr. 3 mondial, și cap de serie nr. 2. Miza este uriașă pentru ambele jucătoare: dacă se va califica în finală, atunci Pliskova va deveni noua lideră a clasamentului WTA, detronând-o pe Angelique Kerber.

Dacă Simona se va califica în finală, ea trebuie să și câștige și acest ultim meci al turneului pentru a deveni nr. 1 în lume.

Irina Begu și Raluca Olaru, eliminate din turneul de dublu

Și dacă Simona Halep ne-a făcut foarte fericiți, veștile care vin dinspre turneul de dublu feminin nu sunt deloc bune. Atât irina Begu, cât și Raluca Olaru, au pierdut în sferturile de finală. Astfel, Yung-Jan Chan (TPE) și Martina Hingis (SUI), cap de seri enr. 3, au trecut cu 6-2, 6-1 de perechea Raluca Olaru/Olga Savchuk (UKR), în vreme ce australiencele Ashleigh Barty și Casey Dellacqua le-au învins cu 6-3, 6-4 pe Irina Beguși chineazoaica Saisai Zheng.