16.07.2017
Acestea au fost, fără îndoială, cele mai frumoase 30 de zile din cariera româncei Mihaela Buzărnescu, de la revenirea sa în circuit după o perioadă în care a fost măcinată de accidentări.
Pe 18 iunie, în Ungaria, la Hodmezovasarhely, compatrioata noastră câștiga finala de simplu a unui turneu ITF cu premii în valoare de 60.000 de dolari, pentru ca în această duminică, în Germania, la Versmold, Mihaela să câștige titlul la „Reinert Open”, un alt turneu ITF cu premii în valoare de 60.000 de dolari.
Între timp, Buzărnescu s-a mai impus și la Izmir (60.000 de dolari) și Getxo, în Spania (25.000 de dolari), rezultate ce îi vor asigura un salt între primele 140 de locuri în clasamentul WTA care va fi dat publicității luni , respectiv locul 139 în lume, cea mai bună clasare din carieră.
Revenind la turneul din Germania, câștigat azi de Mihaela, jocul făcut de ea a fost unul extraordinar. Fără să fie cap de serie, Mihaela s-a impus fără să piardă vreun set în cele cinci partide, iar scorul din finală, 6-0, 6-2 de Barbara Haas, din Austria, cap de serie nr. 8, spune totul despre forma de joc în care se găsește acum.