Maria Secară, campioană în Austria. Călin Teodor Știrbu, evoluție foarte bună la turneul Tennis Europe de categoria 3

20.08.2017

Maria Ioana Secară este noua campioană de la Bludenz, un turneu Tennis Europe de categoria 3 rezervat jucătorilor U12 și U14, după ce s-a impus în finala de simplu fete în doar două seturi, 6-2, 7-5, în fața unei jucătoare din Cehia, Viktorie Hazmukova.

Și românul Călin Teodor Știrbu, component al lotului național al României, a avut o evoluție solidă în Austria, la ”Bludenz European Junior Open 2017".

Teodor Știrbu a ajuns pe tabloul principal al turneului de simplu U12 după victorii categorice în calificări, și a fost oprit cu greu, în semifinale. Românul a fost învins în penultimul act de Sebastian Sorger, din Austria, cu 6-1, 7-5, cel care, de altfel, avea să și câștige acest turneu.

Evoluție bună au avut românii Teodor Știrbu și George Cosma în proba de dublu, în care au făcut pereche și în care au ajuns până în faza sferturilor de finală.