Israel conduce România cu 2-0, după prima zi a întâlnirii din play-off-ul Davis Cup

27.10.2017

Dragoş Dima, jucătorul nr. 1 al echipei de Cupa Davis a României, în acest moment, a stat pe teren aproape trei ore şi jumătate, pentru unul dintre cele mai bune meciuri din cariera sa, dar, din păcate pentru noi, după cinci seturi a părăsit terenul învins de reprezentarul gazdelor. Edan Leshem, nr. 2 în echipa Israelului, dar clasat cu aproape 200 de poziţii mai sus decât Dragoş în clasamentul ATP, s-a impus cu 6-3, 5-7, 6-2, 3-6, 6-3, iar Edan aduce, astfel, primul punct pentru Israel în această întâlnire. 

"A fost un meci destul de dificil, am simţit asta mai ales în ultimele două seturi, şi solicitant din punct de vedere fizic, mai ales că pentru prima oară am jucat cinci seturi şi pe o suprafaţă rapidă care necesită multe resurse. În setul cinci am avut o problema la picior, eram şi puţin obosit. Aş fi putut să servesc mai bine, şi cred că se putea schimbă ceva, plus că mi-a luat ceva timp să mă adaptez cu serviciul lui", a declarat după acest joc Dragoş Dima, puţin necăjit pentru că nu a reuşit să aducă un punct României.

În cel de-al doilea meci al zilei s-au întâlnit Dudi Sela, cel mai bun jucător de tenis israelian din ultimul deceniu, şi Nicolae Frunză, jucătorul nr. 2 al echipei României. Diferenţa de peste 500 de locuri în clasamentul ATP dintre cei doi jucători nu s-a văzut pe teren, dar Dudi a reuşit să se impună cu 6-3, 6-4, 6-4 în aproape două ore şi jumătate de joc şi să ducă scorul general al întâlnirii la 2-0.

"Sunt destul de mulţumit de jocul meu, dar aş fi vrut mai mult de la mine. Am avut multe şanse pe care, dacă le concretizam, cred că altul era scorul şi cred că o înfrângere în trei seturi nu reflectă exact ce s-a întâmplat", spune Frunză, după disputa cu nr. 1 din echipa Israelului, iar pentru că foarte mulţi ziarişti şi oficiali ai federaţiei israeliene au fost surprinşi să afle că Nicu Frunză este doar pe locul 600 în lume, şi căutau explicaţii, compatriotul nostru le-a oferit: "Am început anul bine, am câştigat două turnee futures la rând, dar am avut o accidentare la mână care m-a ţinut departe de terenul de tenis vreo 2-3 luni. Abia cu două săptămâni înainte de întâlnirea de Cupa Davis cu Austria am reînceput să mă antrenez. Oricum, a fost o mândrie pentru mine să joc pentru România în Cupa Davis şi o voi face ori de câte ori este nevoie de mine şi voi fi convocat, pentru simplu, pentru dublu".