Opt juniori din România, capi de serie la celebrul turneu ITF "Orange Bowl". Nini Gabriel Dica și Andreea Velcea sunt nr. 1 în competiția U16

03.12.2017


"Orange Bowl", unul dintre cele mai puternice turnee de tenis din lume rezervat jucătorilor U16 și U18 ani, reunește și anul acesta o mulțime de jucători valoroși, iar printre ei sunt și 11 români: Nini Gabriel Dica, Cezar Crețu, Nicholas Ionel, Andreea Velcea, Smaranda Corneanu, Ștefan Paloși, Filip Cristian Jianu, Sebastian Gima, Mihaela Lorena Mărculescu, Selma Ștefan Cadar și Andreea Prisăcariu.

Astfel, la "Orange Bowl", care începe luni, 4 decembrie, România are, în turneul rezervat jucătorilor U16, nu mai puțin de șase capi de serie și, performanță incredibilă, chiar pe nr. 1, atât în turneul băieților, cât și în cel al fetelor. Este vorba despre Nini Gabriel Dica, principalul favorit în turneul masculin, respectiv Andreea Velcea, nr. 1 în turneul fetelor.

Ceilalți români capi de serie la U16 sunt Cezar Crețu (nr. 3), Nicholas David Ionel (nr. 6), Sebastian Gima (nr. 14) și Oana Smaranda Corneanu (nr. 3).

În turneul rezervat jucătorilor U18, România are cinci reprezentanți, doi băieți, ambii capi de serie, Ștefan Paloși (nr. 10) și Filip Cristian Jianu (nr. 16), și trei fete, respectiv Selma Ștefania Cadar, Mihaela Lorena Mărculescu și Andreea Prisăcariu.

Turneul din Florida este ultimul din circuitul organizat de FRT în Mexic și SUA, prilej pentru cei mai buni tineri jucători români să participe la patru dintre cele mai valoroase turnee din Circuitul ITF Juniors, toate de Grad A sau Grad 1.

• La "Abierto Juvenil Mexicano", turneu Grad A, românul Filip Cristian Jianu a jucat în semifinalele probei de simplu băieți, iar Andreea Prisăcariu în jucat în semifinalele probei de simplu fete.

• La "Yucatan Cup", turneu de Grad 1, tot din Mexic, Ștefan Paloși a câștigat titlul la dublu și a ajuns până în sferturile de finală la simplu.

• La "Eddie Herr", turneu de Grad 1, organizat în SUA, Nicolas Ionel, un jucător de doar 15 ani, a jucat finala probei de simplu la categoria U16, Ștefan Paloși a ajuns până în semifinalele probei de simplu la U18, iar Andreea Prisăcariu și Sebastian Gima au jucat în sferturile de finală în turneele U18, respectiv U16.