Filip Cristian Jianu, calificat în semifinalele probei de dublu, în turneul juniorilor la Australian Open

24.01.2018

Românul Filip Jianu a pierdut încă din primul tur pe tabloul de simplu al turneului de Grand Slam de la Australian Open, în turneul rezervat juniorilor, dar reușește, iată, un parcurs extraordinar în proba de dublu.
Compatriotul nostru, care face pereche cu un argentinian Thiago Augustin Tirante, și-a asigurat un loc în "careul de ași", după ce adversarii din sferturile de finală, N. Tajima(JAP)/A. Zakharov(RUS), nu s-au prezentat la meci.
În penultimul act Filip și Thiago vor juca împotriva unei perechi din Germania, R. Molleker/H. Squire.