29.01.2018
Alexia Iulia MĂRGINEAN, Elena Ruxandra BERTEA și Maria Theodora STĂNCESCU, însoțite de căpitanul nejucător Alexandru Grigore, au dominat categoric turneul de calificare pentru marea finală Tennis Europe Winter Cups by HEAD, echivalentul unui Campionat European de tenis pentru jucători de până în 12 ani.
Fetele noastre și-au asigurat calificarea încă din ziua a doua, pentru că la turneul final programat în perioada 9-11 februarie, se califică automat finalistele din fiecare grupă de opt echipe, dar nu a contat prea mult,
Pentru că, repartizată în Grupa A, la Neudörfl , în Austria, România nu s-a mulțumit doar să se salifice, și și-a propus să câștige. Ceea ce a și reușit, după un parcurs aproape perfect.
A fost 2-1 în primul tur, în întâlnirea cu Slovenia, după care au urmat două victorii categorice: 3-0 cu Croația, în semifinale, și tot 3-0 cu echipa gazdă, Austria, în finală.
În urma acestor rezultate, Naționala României a fost recompensată cu trofeul cuvenit campioanelor și acum se pregăteșe pentru marea finală, șansa de a deveni cea mai bună echipă din Europa.