Juniorul român Nicholas Ionel, la doar 15 ani, meci incredibil cu unul dintre favoriți la ”Ioana Cup 2018”. Florin Mergea, eliminat în primul tur al probei de dublu

22.05.2018

Florin Mergea, jucător aflat la un moment dat pe locul 7 în lume în clasamentul de dublu, s-a înscris în ultimul moment în proba de dublu la "Ioana Cup", primul turneu ITF Futures cu premii totale de 15.000 de dolari organizat în acest an în România, la "Academia de Tenis Herăstrău".

Românul a făcut pereche cu un compatriot, Teodor-Dacian Crăciun, iar cei doi au jucat în primul tur împotriva unei alte perechi 100% românească, Vlad Victor Cornea și Victor Crivoi. Meciul s-a încheiat cu victoria în două seturi, 6-4, 6-4, a perechii Cornea/Crivoi.

Tot în primul tur, dar în proba de simplu, juniorul Nicholas David Ionel, care are doar 15 ani, a reușit o evoluție incredibilă în fața unuia dintre favoriți. Chiar dacă a fost învins de bulgarul Alexandar Lazarov, cap de serie nr. 7, scorul final - 6-7(4), 5-7 - arată cât de echilibrat a fost acest meci. 

Tot marți, în alte meciuri din primul tur de la "Ioana Cup", s-au înregistrat următoarele rezultate: Tigre Hank(MEX) - Vladislav Melnic 4-6, 6-3, 0-6, Radu Florin Macovei - Matei Adrian Georgescu 2-6, 6-7(6), Vasile Antonescu/Patrick Grigoriu [1] - Teodor Giusca/Bogdan Pavel 3-6, 6-2, 10-6, Bogdan Ionuț Apostol/Luca George Tatomir [3] - Sergiu Ioan Bucur/Vasile-Alexandru Ghilea 7-6(1), 6-3, Mihnea Lorin Ștefan Turcu/Valentin Vanță - Bogdan Borza/Matei Adrian Georgescu 3-6. 3-6, Andrei Cociașu/Petru-Alexandru Luncanu - Gabriel Donev(BUL)/Alexandar Lazarov(BUL) 7-5, 7-5, Razvan Marius Codescu/Vladimir Filip - Simone Roncalli(ITA)/Thomas Setodji (FRA) [4] 7-6(1), 5-7, 12-10, și Vladislav Melnic/Dan Alexandru Tomescu - Andrei Ștefan Apostol/Nicolae Frunză[2] 4-6, 6-4, 15-13.

Sponsorul principal al acestui turneu este MOBEXPERT, iar pe lista de sponsori şi parteneri se mai regăsesc Federaţia Română de Tenis, Neste Automotive: dealer Ford România, Aqua Carpatica, MTS şi Crystal Palace Hotel.