Simona Halep - Elise Mertens, primul meci al zilei de luni la Roland Garros. Irina Bara și Mihaela Buzărnescu joacă în optimi la dublu

03.06.2018

FOTO: NEAL TROUSDALE

Simona Halep, nr. 1 mondial, și favorită nr. 1, o întâlnește pe Elise Mertens, din Belgia, cap de serie nr. 16, în optimile de finală ale probei de simplu, meciul fiind programat luni, de la ora 12, pe Arena Philippe-Chatrier.

Simona este singura reprezentantă a României în turneul de simplu, după ce Mihaela Buzărnescu a fost eliminată.

FOTO: NEAL TROUSDALE

Compatrioata noastră a pierdut în două seturi, 1-6, 4-6, meciul ei din turul 4 cu americanca Madison Keys, cap de serie nr. 13. Eliminată la simplu, Mihaela nu pleacă, însă, de la Paris, pentru că ea va juca, tot luni, în optimile probei de dublu. Mihaela și compatrioata noastră, Irina Bara, întâlnesc perechea americană Jennifer Brady/ Vania King, în optimile de finală, tot de la ora 12, pe terenul nr. 18.