Simona Halep a prezentat trofeul pe Arena Națională: ”Sper ca acest trofeu să fie începutul unei noi generaţii de campioni...”

11.06.2018

FOTO: Cristina HUȚU/AGO Vision

Momente speciale pentru Simona Halep, la revenirea în țară, după ce a câștigat turneul de la Roland Garros.

Astfel, după primirea impresionantă de la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional Henri Coandă, unde a fost așteptată de ministrul Tineretului şi Sportului, domnișoara Ioana Bran, de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, de preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, de prieteni, rude şi alte oficialităţi, precum și de zeci de reprezentanți ai mass-media, Simona a mers, luni seară, de la ora 20, la Arena Națională, pentru un eveniment impresionant.

Organizată de Federația Română de Tenis, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prezentarea trofeului de la Paris, în fața a 20.000 de fani din tribune, și a milioanelor de fani din fața micilor ecrane, i-a oferit campioanei noastre posibilitatea de a le mulțumi românilor care îi sunt, de ani de zile, alături.

"Am vrut să vin special aici ca să ne bucurăm împreună de acest trofeu. Astăzi am venit în ţară şi bucuria este mult mai mare decât pe terenul central de la Paris. Sunt foarte emoţionată, este un moment deosebit pentru mine să mă aflu aici. Sunt foarte mândră că sunt româncă, aşa am spus mereu. Chiar dacă provin dintr-o ţară mai micuţă, iată că se poate face o performanţă mare. Peste tot unde merg în lume am parte de dumneavoastră, de un public călduros. La Paris aţi creat o atmosferă incredibilă şi toţi cei de acolo mi-au spus că nu s-a mai întâmplat în istoria turneului ca imnul unei ţări să fie cântat de spectatori. De aceea vreau să vă mulţumesc din nou", a spus Simona Halep, în fața unui stadion care a răsplătit-o cu ropote de aplauze, după care a încheiat: "Acest drum a fost foarte lung, după cum ştim toţi, de 20 de ani am început să joc tenis. Am avut foarte mulţi oameni lângă mine şi vreau să le mulţumesc antrenorilor care m-au ajutat să realizez această performanţă şi familiei mele. Nu există un sistem foarte bine dezvoltat la noi, dar vreau să mulţumesc României pentru tot ce mi-a oferit. Vreau să cred că România va avea de acum înainte mulţi campioni. Sper ca acest trofeu să fie începutul unei noi generaţii de campioni şi la alte sporturi. Sper să avem mai multă încredere în noi ca oameni şi să credem 100% că putem realiza orice dorim, dar trebuie să visăm mai întâi. Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi venit azi aici. E cea mai frumoasă seară din viaţa mea, nu o voi uita niciodată. Şi la mai multe trofee".