Miriam Bulgaru a câștigat ITF Inedit Open Tour 208. Andreea Mitu este campioană la dublu

01.07.2018

Performanțe impresionante pentru tenisul românesc, la Curtea de Argeș, acolo unde s-a desfășurat ediția 2018 a ITF Inedit Open Tour, turneu din Circuitul Pro interbnațional feminin, dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari.

Astfel, Miriam Bulgaru a învins-o, cu 6-4, 7-5, pe Andreea Mitu în finala de simplu, una sută la sută românească și extreme de disputată.

"Mă bucur că am jucat cu Andreea şi mai ales că am câştigat. A fost un turneu bine organizat, care sper să mă ajute şi mai departe în carieră. Este al treilea trofeu ITF cucerit de mine şi îmi doresc să urmeze şi altele", a declarat Miriam Bulgaru după ce a câștigat cel de-al treilea titlu al carierei, primul din acest sezon, după cele din 2016, la Galați, și 2017, la Varna.

După finala pierdută la simplu, Andreea Mitu a intrat pe teren pentru finala de dublu, probă în care a făcut pereche cu Elisabeth Mandlik, din SUA, și alături de care a câștigat Inedit Open Tour, după ce a învins în finală, scor 6-4, 7-5, dublul alcătuit din gemenele Anna şi Bianca Turati (Italia).

"Nu am mai jucat de 380 de zile, iar acest turneu mi-a dat încredere în mine şi posibilitatea să-mi testez forţele. Mă bucur că am câştigat la dublu alături de Elizabeth Mandlik. A fost foarte epuizant, dar am ţinut foarte mult să particip la acest turneu, mai ales că se leagă de revenirea mea în circuit. Este o competiţie bine organizată şi importantă cu o bază modernă", a declarat Andreea Mitu, care a venit la turneu împreună cu copilul.
Hana Mandlikova, jucătoare ce a câştigat Australian Open, French Open, U.S. Open, Australian Open, US Open la dublu şi a acces în finala de la Wimbledon, a premiat finalistele din proba de simplu a Inedit Open Tour.

"Apreciez mult eforturile organizatorilor care au reuşit să ducă la capăt acest turneu, deşi vremea a fost total neprielnică. M-am simţit minunat aici. Am venit cu fata mea, Elizabeth şi mă bucur că a cucerit trofeul la dublu. Antrenorul ei, Gabriel Trifu, nu a putut să ajungă aici. De se va ivi ocazia, voi reveni cu drag aici", a spus Hana Mandlikova.

"Tenis Club Curtea de Argeș este un centru sportiv dotat la același nivel cu alte baze sportive internaționale, dotat cu o sală ultramodernă. De aceea am reușit aproape miraculos să facem faţă vremii neprielnice. Urmează şi alte competiţii internaţionale de anvergură ce urmează să le găzduim aici", a declarat Gheorghe Borţan, Directorul Tenis Club din Curtea de Argeş.

Partidele din faza finală a ITF Inedit Open Tour, ediţia 2018, au putut putea fi urmărite pe live streaming, care se poate accesa la link-ul: http://astenisclub.ro/ineditopentour/live-broadcast sau pe https://www.youtube.com/embed/aGr88kI2CJE

Organizatorul Inedit Open Tour a fost Tenis Club Curtea de Argeș. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2018 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeș și Consiliul Județean Argeș. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.
Pe site-ul Turneului - http://www.astenisclub.ro/ineditopentour, cât și în social media - pagina de Facebook Tennis Junior Stars, se regăsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.