02.07.2018
Editția 2018 a turneului de Grand Slam de la Wimbledon este una istorică pentru tenisul românesc, în condițiile în care avem nu mai putin de opt jucătoare pe tabloul de simplu, și nouă reprezentanți pe iarba londoneză.
Potrivit programului anunțat de organizatori, în prima zi vor juca evolua cinci jucătoare din România.
Astfel, partidele Sorana Cîrstea - Magdalena Rybarikova, din Slovacia, respectiv Alexandra Dulgheru - Kristyna Pliskova, din Cehia, sunt programate primele, de la ora 13:30, pe terenul 11, respectiv terenul 6.
Apoi, meciul trei pe terenul 4, este cel dintre Irina Begu și Katie Swan, din Marea Britanie, în vreme ce în meciul 4, pe terenul 16, Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe Aryna Sabalenka, din Belarus.
În fine, ultima va intra pe teren Elena Gabriela Ruse, pentru meciul ei cu poloneza Agnieszka Radwanska, nu înainte de ora 19:00, numărul terenului urmând a fi anunțat mai târziu.
Celelate meciuri în care sunt implicați jucătorii din România, respectiv Simona Halep - Kurumi Nara (Japonia), Ana Bogdan - Lara Arruabarrena (Spania), Monica Niculescu - Naomi Osaka (Japonia) şi Marius Copil - Robin Haase (Olanda), vor avea loc marți.