09.07.2018
O nouă victorie impresionantă pentru Irina Begu și Mihaela Buzărnescu, cele două românce care fac pereche în turneul de dublu feminin la Wimbledon, ele reușind să-și asigure prezența în sferturile de finală, după o victorie în doar două seturi. Compatrioatele noastre, favoritele nr. 15, au trecut cu 7-6(5), 6-4 de perechea A. Klepac (SLO) /M. Martinez Sanchez (ESP), cap de serie 4, și vor juca, acum, cu favoritele nr. 12, N. Melichar(USA)/K. Peschke(CZE), două jucătoare foarte bune pe această suprafață de joc.
Într-un alt meci din turneul de dublu feminin, Monica Niculescu, s-a oprit în turul trei. Compatrioata noastră, care face pereche cu belgianca Flipkens, a avut parte de un meci foarte greu, cu favoritele nr. 1, T. Babos (HUN) /K. Mladenovic (FRA), care s-au impus cu 6-3, 6-4.
Înfrângere, din păcate, și pentru juniorul român Ștefan Paloși, în primul tur al turneului juniorilor de la Wimbledon, japonezul Taisei Ichikawa reușind să se impună cu 7-6(5), 7-5.