Primăria Municipiului București, sponsorul principal la "TCB Trophy 2018", un puternic turneu din Circuitul ITF, organizat de Tenis Club București

06.08.2018

"TCB Trophy 2018", unul dintre cele mai puternice turnee ITF, cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari, din România, a început la Tenis Club București.

Ediția din acest an este una specială, pentru că, în premieră, Primăria Municipiului București este sponsorul principal al acestui turneu, așa cum a anunțat Dinu Pescariu: "Între 4 și 12 august clubul nostru are plăcerea să organizeze un turneu ITF, după posibilități, de 15.000 de dolari care a ajuns, deja, la a patra ediție, și care se adresează, în special, tinerilor jucători din România. Am putut constata, la înscrierile pentru calificări, că am țintit bine, pentru că au fost foarte mulți jucători tineri români care s-au înscris. Ce aș putea să vă mai spun, legat de ediția din acest an, este că, pentru prima dată avem alături de noi un sponsor important și de nădejde, Primăria Municipiului București, care a înțeles acest eveniment și ne-a sprijinit cu o sumă consistentă. Această acțiune a primăriei este derulată prin PROEDUS, Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Primăriei Municipiului București.

Aș vrea să mai adaug că o să regăsiți pe tabloul principal la turneul nostru aproape toată echipa de Cupa Davis a României. Sigur că ne-am dorit să-i vedem pe tabloul principal la Roland Garros, sau la US Open, dar noi suntem mulțumiți că sunt, deocamdată pe tabloul principal la TCB Trophy".

Turneul de la București este cu adevărat unul vital pentru tenisul nostru, iar românii au profitat din plin de această șansă, așa cum, de altfel, a remarcat toată lumea, iar arbitrul principal a confirmat.

"Din cei 24 de jucători de pe tabloul principal doar cinci nu sunt din România, iar în calificări, pe tabloul de 64, cei mai mulți sunt români", a explicat Vlad Zdrențu, iar Răzvan Itu, vicepreședinte și Director General al FRT, a apreciat ajutorul de care beneficiază tenisul românesc: "Este foarte important că atât de mulți români participă la acest turneu, care a devenit, deja, o tradiție în tenisul românesc, iar Federația Română de Tenis este alături, ajută organizatorii pentru că acest turneu contribuie la progresul jucătorilor români".

Și pentru Adrian Marcu, vicepreședintele FRT, TCB Trophy este un turneu foarte important pentru români, și are câteva sfaturi pentru tinerii jucători: "Este foarte bine că avem acest turneu și ar fi și mai bine să avem cât mai multe. Ele folosesc mult jucătorilor români și, cum s-a întâmplat și în anii trecuți, sunt o trambulină și un țel pentru jucătorii români care pot câștiga puncte vitale la aceste turnee, dar și bani cu care își pot finanța mai departe celelalte concursuri pe care le au. Cu cât vor fi meciuri mai bune ei vor reuși să-și crească valoare și, după un anumit număr de turnee futures, să joace și în turnee mai mari".

Adrian Ungur, unul dintre cei patru români capi de serie la turneul din acest an, nr. 4, își dorește ca în acest an trofeul să rămână la București. "Mă bucur foarte mult să mă aflu aici. Nu am mai jucat într-un turneu oficial cred că din septembrie anul trecut, și vrea să-i mulțumesc domnului Pescariu pentru invitația de a fi astăzi aici. Sper să fie un turneu cât mai bun pentru mine, să evoluez cât mai bine și să nu fiu nevoit să mă retrag din cauza une accidentări care mă sâcâie de ceva vreme. Și aș mai vrea că turneul din acest an să fie câștigat de un român", a spus Adi Ungur, component al echipei de Cupa Davis a României, așa cum este și cazul lui Bogdan Borza, și el cap de serie, nr. 7, care este ca la el acasă la Tenis Club București: "Mă bucur foarte foarte mult că acest turneu a fost organizat și pot să spun că sunt ca acasă. Mă antrenez la acest club de la vârsta de 14 ani și îmi doresc foarte mult să joc cât mai bine și să fac o figură frumoasă. Vreau să mulțumesc organizatorilor, dar și Primăriei, că au organizat acest turneu".

Un alt eveniment important, așteptat de toți copiii pasionați de tenis, care sunt invitați să urmărească meciurile de la TCB, este Kids Day, programat marți, de la ora 17. Nicolae Frunză și alți jucători de pe tabloul principal vor juca tenis cu copiii care iubesc acest sport.

La tragerea la sorţi a tablourilor principale au ajutat Maia CERCEL şi Maia CERNEA, beneficiare ale cursurilor gratuite de tenis organizate de Tenis Club Bucuresti.

FOTO: Valentin RĂZVAN