Simona Halep și Mihaela Buzărnescu domină categoric votul pentru "Jucătoarea Anului 2018" și "Revelația Anului 2018" pe site-ul tennis.life. Până când mai pot vota suporterii români pentru cele două jucătoare

11.10.2018



Ca la fiecare sfârșit de sezon WTA oferă o serie de premii pentru jucătoarele care au impresionat în circuit, iar de câțiva ani româncele sunt o prezență constantă în aceste clasamente de final de an.

WTA oferă, printre altele, premiul pentru "Jucătoarea Anului 2018" - nominalizate fiind Simona Halep (care a câștigat Roland Garros, Montreal și Shenzhen), Angelique Kerber (Wimbledon și Sydney), Naomi Osaka (US Open și Indian Wells), Caroline Wozniacki (Australian Open, Beijing și Eastbourne) și Petra Kvitova (St. Petersburg, Doha, Praga, Madrid și Birmingham) -, dar și premiul pentru " Revelaţia Anului 2018", nominalizate fiind: Mihaela Buzărnescu, Amanda Anisimova, Danielle Collins, Sofia Kenin și Aryna Sabalenka.


Voturile în acest concurs sunt acordate de către publicațiile/site-urile specializate în tenis, dar unul dintre aceste site-uri, celebrul tennis.life, și-a pus cititorii să voteze, iar cu câteva ore înainte de închiderea votului cele două jucătoare din România domină categoric aceste topuri: Simona Halep are aproape 16.000 de voturi din cele peste 17.400 exprimate, adică peste 91%, iar Mihaela Buzărnescu are peste 17.600 de voturi din cele peste 28.000 de mii exprimate, adică 61%.

Detalii complete despre situașia voturilor și cum puteți vota, pe site-ul oficial al celor de la tennis.life.