Nicolae Frunză, primul titlu ITF din 2018. Campion în Italia, la un turneu ITF 25 K, urcă peste 170 de locuri în clasamentul ATP

15.10.2018



După o așteptare de un an și patru luni, internaționalul român Niculae Frunză, fost și în echipa de Cupa Davis a României, a reușit să câștige un nou turneu în Circuitul ITF Pro.

Compatriotul nostru și-a trecut în palmares titlul la Santa Margherita, în Italia, turneu ITF cu premii totale în valoare de 25.000 de dolari.

Nicu Frunză nu a fost unul dintre favoriți, dar a reușit în finală să treacă fără nicio emoție, cu 6-4, 6-3, de unul dintre preferații gazdelor, Jacopo Berrettini, cap de serie nr. 5.

Acesta a fost primul titlu pentru Frunză în acest sezon, în care a mai jucat o finală, pierdută în fața lui Dagoș Dima, la București, și primul titlu de simplu după cel câștigat în 2017, în luna iunie, la Arad.

Acesta rezultat înseamnă mult pentru Nicu Frunză, cel care va urca peste 170 de locuri în clasamentul ATP, revenind în Top 600.

La turneul italian, pe tabloul de simplu, au mai fost alți doi români, ambii eliminați de Nicu Frunză: Mircea Jecan, cu 7-6(6), 6-3 în primul tur, și 6-2, 6-3 cu Bogdan-Ionuț Apostol, în semifinale.