Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume în 2018. Românca a primit titlul și un premiu special de la WTA

19.10.2018


Simona Halep, nr. 1 în lume, a primit din partea WTA titlul pentru "Cea mai bună jucătoare a anului 2018", ceremonia de premiere fiind organizată la Singapore, acolo unde se desfășoară și ”Turneul Campioanelor”, competiție de la care, din păcate, Simona a fost nevoită să se retragă. 

FOTO: SIMONA HALEP/INSTAGRAM

Prima jucătoare de tenis din România care realizează acest lucru în istoria tenisului profesionist le-a devansat pe Angelique Kerber, Petra Kvitova, Naomi Osaka şi Caroline Wozniacki, performanța fiind răsplătită cu un premiu special, un Porsche 718 Boxster GTS.

FOTO: PorscheNewsroom

"Este un lucru special. Faptul că am fost numărul unu în Race înseamnă mult pentru mine, înseamnă că am avut un al doilea an foarte bun. Trăiesc acest moment și sunt foarte fericit. Asta îmi arată și că anul trecut m-am pregătit bine și vreau ca acest lucru să se întâmple și în sezonul viitor. Vreau să mă pregătesc mai bine pentru a fi mai puternică. Este foarte special că am fost de cinci ori la Singapore. Acesta este un eveniment special. Cele mai bune 8 jucătoare evoluează aici. Îmi pare rău că nu pot juca, dar m-am simțit bine aici", a spus Simona Halep, la finalul unui sezon impresionant în care a reușit să câştige primul său turneu de Grand Slam din carieră, la Roland Garros, a jucat finala de la Australian Open și s-a impus și în finalele de la Montreal şi Shenzen.

FOTO: SIMONA HALEP/INSTAGRAM

La finalul acestui sezon WTA a mai acordat premii pentru "Echipa Anului", câștigat de cehoaicele Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova, pentru "Revelația Anului", trofeu primit de Aryna Sabalenka, din Belarus, în vreme ce Serena Williams a câștigat titlul pentru "Revenirea Anului" iar olandeza Kiki Bertens a primit premiul pentru "Cea mai mare îmbunătățire a anului".