David Carteputredă, finalist la simplu, Diana Ilie, finalistă la dublu în Turcia, la un puternic turneu Tennis Europe

19.11.2018

"GD Tennis Cup", un puternic turneu de tenis U12 de Grad 3, din Circuitul Tennis Europe, găzduit de Turcia, în Antalya, a fost unul benefic pentru doi dintre cei mai valoroși tineri jucători din România, David Cristian Carteputredă și Diana Ilie.

În turneul de simplu al băieților, David a ajuns în finală fără să piardă vreun set, reușind să înceapă turneul cu un categoric 6-0, 6-0. În ultima zi a competiției, în condițiile în care cu o zi înainte nu s-a jucat deloc, David a disputat două meciuri. După ce s-a impus cu 6-2, 6-2 în semifinala cu belgianul Daoud Afallah, compatriotul nostru a pierdut, 3-6, 1-6, finala cu Oleksandr Ponomar, din Ucraina.

Finală pentru o reprezentantă a României și în turneul de dublu fete, cu Diana Maria Ilie, care a făcut pereche cu o jucătoare din Belarus, Anastasiya Sharamet, în prim plan. Cele două urmau să întâlnească în ultimul act un dublu din Rusia, Mirra Andreeva/Elizaveta Sabirova, dar Diana și Anastasyia nu s-au prezentat la meci.