Ilona Ghioroaie, în Top 400 WTA, după ce a câștigat cel de-al șaselea turneu ITF în 2018

26.11.2018


Ilona Ghioroaie, campioana României la senioare, este de neoprit. Compatrioata noastră a reușit să câștige și cel de-al patrulea turneu ITF jucat în Tunisia, la Monastir, acesta fiind, de altfel, cel de-al patrulea titlu consecutiv în mai puțin de două luni de zile și cel de-al șaselea al sezonului pentru ea.
Românca a fost cap de serie nr. 2 în acest turneu și nu a avut nicio emoție, în niciun moment al competiției, câștigând toate partidele în câte două seturi.
În finala cu favorita nr. 1, Chiara Scholl, din SUA, Ilona avea, de altfel, să se impună cu un categoric 6-1, 6-3.
În urma acestui rezultat, Ilona Ghioroaie intră în Top 400 WTA, pe 391 în lume, după o urcare de 32 de poziții.