03.02.2019
Un nou trofeu intră în palmaresul jucătoarelor noastre, Irina Begu și Monica Niculescu, cele care tocmai ce au câștigat proba de dublu a turneului WTA International, Thailand Open, de la Hua Hin.
Compatrioatele noastre, favoritele nr. 2, au au avut parte de o finală solicitantă împotriva perechii Anna Blinkova (RUS)/Yafan Wang (CHN), care a câștigat categoric primul set. A fost 6-2 pentru ele, dar Irina și Monica au făcut un set secund perfect, s-au impus cu 6-1, și au dus meciul în supertiebreak. Care nu a început foarte bine pentru compatrioatele noastre, conduse la un moment dat cu 6-3, însă, din acel moment, româncele au recuperat punct cu punct și au reușit să încheie cu 12-10.
Irina și Monica sunt primele campioane de la dublu de la Thailand Open, un turneu nou în calendarul WTA, iar pentru cele două este al doilea titlu împreună, după cel din 2012, de la Hobart. Niculescu și Begu mai au alte trei finale jucate împreună, iar acum vor merge în Ostrava pentru meciul de Fed Cup cu Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale.