Simona Halep, afectată de probleme fizice, pierde finala de la Doha. Românca urcă, de luni, pe locul 2 în clasamentul WTA

16.02.2019

Simona Halep nu și-a putut trece în cont încă un titlu WTA, fiind învinsă în finala turneului WTA Premier de la Doha.
Compatrioata noastră a fost învinsă cu 3-6, 6-4, 6-3, de Elise Mertens, din Belgia, dar în pauza dintre seturile doi și trei Simona a cerut intervenția medicului, afectată fiind de probleme medicale.

După meci, chiar dacă afectată de înfrângere, Simona a găsut puterea să o felicite pe Mertens și să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături.

"Aş fi vrut să câştig acest trofeu frumos, dar nu am putut. Felicitări Elise, ai fost jucătoarea mai bună astăzi. A fost o săptămână minunată, dar obositoare, după meciurile din Fed Cup. Mulţumesc celor care au organizat acest turneu şi tuturor celor care m-au susţinut. Vin de fiecare dată cu inima deschisă aici, de aceea poate că reuşesc să joc cel mai bun tenis al meu", a declarat Simona Halep, care a avut și un mesaj în limba română pentru numeroșii ei suporteri din tribune, dar și de acasă: "Vă mulţumesc tuturor celor din Qatar că aţi fost alături de mine şi celor de acasă le mulţumesc că sunt tot timpul alături de mine".

Simona Halep, care a disputat cea de-a 34-a finală, din care a câștigat 18 finale, va urca, de luni, un loc în clasamentul WTA, până pe 2.