Simona Halep, premiată de ITF cu "Fed Cup Heart Award", pentru dăruirea din meciul Cehia - România

25.03.2019

Simona Halep a câștigat premiul Fed Cup Heart Award, oferit de ITF, după evoluția plină de dăruire din meciul cu Cehia, de la Ostrava, meci din Grupa Mondială a Fed Cup care ne-a adus calificarea în semifinalele acestui veritabil Campionat Mondial feminin pe echipe. Simona a adus două din cele trei puncte ale României, după ce le-a învins pe Katerina Siniakova și Karolina Pliskova.

Simona Halep a câștigat acest premiu în urma votului online al fanilor, și va fi recompensată de ITF cu un cec în valoare de 3.000 de dolari, bani pe care Simoan îi va dona unei acțiuni caritabile la alegerea ei.
Simona Halep a fost nominalizată, alături de Anastasija Sevastova, Georgina Garcia-Perez şi Ashleigh Barty. Premiile, în cele trei grupe regionale, au fost câștigate de: Johanna Konta în Europa/Africa, Carolina Melingeni Rodrigues Alves pentru cele două Americi şi de Zarina Diyas, pentru Asia/Oceania.