Eva Ionescu și David Carteputredă au câștigat Selecția Națională U12

26.04.2019

Cei mai buni 16 jucători și cele mai bune 16 jucătoare de sub 12 ani, din România, au participat la Selecția Națională U12 organizată de Federația Română de Tenis la Centrul Național de Tenis.

La finalul acestei selecții doar doi jucători au terminat neînvinși, Eva Maria Ionescu și David Cristian Carteputredă.
În turneul fetelor, cele două grupe principale au fost câștigate cu câte trei victorii din trei posibile. 

Andrada Komarov, de la Asoc. TC Victor Hănescu s-a impus în Grupa A, în vreme ce Eva Maria Ionescu, de la AS TC Curtea de Argeș a dominat Grupa B.

În finală, Eva a avut nevoie de doar două seturi, 6-4, 6-3, pentru a se impune, mult mai disputat fiind meciul pentru locul 3, în care Alessia Florea, de la Viva Tenis Club din Galați, a trecut cu 6-4, 6-7(5), 6-3, de Anamaria Oana, de la CS Universitar Tg. Mureș.

Tot cu câte trei victorii din trei posibile au fost câștigate și cele două grupe ale băieților, cu un plus, poate, pentru David Carteputredă, de la Viva Tenis Club Galați, cel care, în trei partide, a pierdut doar 4 game-uri. 

După ce a dominat atât de categoric Grupa B, Carteputredă a trecut în finală cu 6-0, 6-4, de colegul său de club, Gabriel Ghețu, care câștigase Grupa A.

În finala pentru locul trei s-au întâlnit Tudor Batin, de la CS Sănătatea Ergolemn, și Rareș Pieleanu, de la Asoc. TC Victor Hănescu, meci câștigat de Batin cu 6-3, 6-3.

GRUPA A FETE

BRUPA B FETE

GRUPA A BĂIEȚI

GRUPA B BĂIEȚI

TURNEU FINAL FETE

TURNEU FINAL BĂIEȚI