Simona Halep pierde finala de la Madrid. Jucătoarea noastră revine pe locul 2 în lume

11.05.2019


Simona Halep a jucat a patra finală la Madrid, turneul WTA Premier Mandatory patronat de Ion Țiriac, un meci cu o încărcătură uriașă: o victorie a româncei îi asigura revenirea pe locul 1.

Din păcate, Simona, afectată din punct de vedere medical toată săptămâna, și aflată sub tratament cu antibiotice, a pierdut ultimul act, 4-6, 4-6, cu olandeza Kiki Bertens, și revine pe locul 2 WTA, după doar două săptămâni în care coborâse pe 3.

"Este a patra finală pentru mine aici", avea să declare Simona la ceremonia de premiere,"Și, evident, sunt puţin tristă că am pierdut finala, dar Kiki, ai jucat un tenis mai bun, ai jucat toată săptamâna un tenis foarte bun. Și te felicit. Sper să ne mai întâlnim în circuit și să-mi iau revanșa".