David Daraban, finalist la dublu la Sanchez-Casal Kids Cup U12. Alexia Tatu și Federica Anamaria Oana au ajuns până în sferturi la simplu

11.08.2019

David Daraban, jucătorul celor de la CS Dinamo București, a reușit să ajungă în finala de dublu a unuia dintre cele mai valoroase turnee de tenis din această perioadă, " Sanchez-Casal Kids Cup U12", turneu Tennis Europe de Categoria 1, găzduit de El Prat De Llobregat - Barcelona, Spania.

Compatriotul nostru a făcut pereche cu un elvețian, Philip Weber, cei doi fiind învinși abia în ultimul act, de perechea Chernat Oleh(UKR)/Alan Wazny(POL).

Învins în primul tur la simplu, David a intrat în turneul de consolare pe care l-a câștigat cu patru victorii fără să piardă vreun set.

În turneul de simplu al fetelor, cele mai bune rezultate le-au reușit Alexia Ioana Tatu (CS Ten Club Tenis Buzău) și Federica Anamaria Oana (CS Universitar Tg. Mureș), ambele ajunând până în sferturile de finală, învinse, ambele, de jucătoare din Israel.

De remarcat, tot în turneul de simplu al fetelor, și reușita Brianei Vîlceanu (TC Atlas Craiova), cea care a ajuns pe tabloul principal după două victorii categorice în turneul de calificare.