25.08.2019
Românul Mircea-Alexandru Jecan a câștigat cea de a VI-a ediție a Vitality Open Tour, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 3-6, 7-6, 6-3, pe argentinianul Hernan Casanova.
"Sunt foarte fericit, le mulțumesc sponsorilor și organizatorilor care și-au făcut treaba cu brio. Competiția a fost acerbă, am fost favoritul numărul 8, am avut câteva meciuri dificile, mai ales în semifinală și finală. Am câștigat multe turnee la dublu, inclusiv anul acesta. La simplu e prima finală, am mai jucat vreo 5 sau 6 semifinale. Le mulțumesc tuturor spectatorilor, au venit în număr mare, membrii ai familiei mele de la Cluj, mulți prieteni. Sunt foarte mulțumit, au fost condiții optime, iar vremea a ținut cu noi", a declarat Alex Jecan.
"Organizarea turneului a fost foarte bună, mi-a plăcut să joc aici. Am jucat în jur de 6 turnee în România, dar aici este foarte plăcut. Baza sportivă, hotelul, mâncarea, totul a fost perfect pentru mine. Baza de tenis Tenis Club Curtea de Argeș este una bună cu oameni de calitate", a declarat Casanova.
Perechea Călin Manda/AlexandarLazarov(BUL) a câștigat această competiție, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-4, cuplul Petru-Alexandru Luncanu/ Ștefan Paloși.
După o săptămână de meciuri viu disputate și echilibrate, Vitality Open Tour, ediția 2019, și-a desemnat câștigătorii. Ne-am bucurat că la startul acestui eveniment deosebit pentru Curtea de Argeș s-au aliniat jucători din 14 țări. Au fost meciuri echilibrate, cu o finală superbă. Ne bucurăm că avem tribunele pline și că Tenis Curtea de Argeș a devenit un pol important pe harta tenisului mondial. Ne preocupă foarte mult latura de organizare, la noi totdeauna toți participanții au primit cadouri din partea sponsorul Dr. Oetker, iar finaliștii au primit câte un telefon de ultimă generație. Acum urmează cea de a XIII-a ediție a trofeului Victor Hănescu, un concurs de tradiție", a declarat Directorul turneului Gheorghe Borțan.
La Tenis Club Curtea de Argeș s-a disputat cea de a VI-a ediție a Vitality Open Tour, competiție de seniori din cadrul ITF World Tennis Tour, dotată cu premii de 15.000 de dolari.
Organizatorul Vitality Open Tour a fost Tenis Club Curtea de Argeș, iar partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker România. Parteneri media sunt Radio Argeș Expres și Ziarul Argeș Expres, iar promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.