”Descoperă talentul din județul tău” - Proiectul lansat de FRT pentru dezvoltarea tenisului la nivel național

10.10.2019

Federația Română de Tenis își propune realizarea unui proiect ambițios prin care să fie descoperiți viitorii campioni în tenis, proiect prin care se urmărește activarea unui număr de aproximativ 300 de copii din cadrul cluburilor participante.

Vor fi angrenate în acest proiect, programat în perioada 1 noiembrie 2019 - 15 iunie 2020, un număr de 50 cluburi, minim un club din fiecare județ, care vor fi implicate direct în selecția in scoli a copiilor cu calități deosebite la tenis. Din fiecare județ va fi selecționat un club care să participe în proiect, pe baza unei adeziuni și a unor unor criterii de departajare afișate pe site-ul FRT.

Odată selecționat în acest proiect, fiecare club își va desemna minim un antrenor angajat (deținător de carnet de antrenor sau de instructor, sau profesor de educație fizică cu specializare tenis) pentru a selecționa copii din școli, pe baza protocolului deja existent dintre FRT și MEN - "Tenisul în școala ta".

În urma selecției vor rămâne, în fiecare club participant, câte 6 copii cu calități motrice deosebite și pasiune pentru tenis.
Pentru buna desfășurare a acestui proiect, FRT va pune la dispoziția cluburilor echipamentul tehnic necesar pentru implementarea activității de selecție, echipament care va rămâne în proprietatea clubului dupa terminarea Programului.

Criteriile de selecție a cluburilor


Pentru implicarea în antrenarea celor 6 copii selectionați și care vor fi legitimați ulterior la Tenis FRT, clubul participant va primi o îndemnizație lunară de 650 de lei timp de 6 luni.

Promovarea Programului în școli va fi făcută de către FRT și cluburile implicate.

Cluburile interesate să participe în acest proiect sunt rugate să se înscrie, până la data de 27 octombrie 2019, pe adresa de e-mail atecsor@frt.ro.

După selectarea cluburilor acceptate în proiect, acestea vor primi, pe e-mail, confimarea și pașii de urmat.