Irina Begu, campioană în Egipt. Jaqueline Cristian și Ilona Ghioroaie câștigă turnee în Slovacia și Tunisia. Patricia Țig și Irina Begu revin în TOP 100 WTA

17.02.2020

Tenisul românesc a avut parte de un week-end cu multe rezultate foarte bune, nu mai puțin de trei jucătoare din țara noastră reușind să-și treacă noi titluri în palmares.

Cel mai important rezultat a fost reușit de Irina Camelia Begu, în Egipt, la turneul ITF 100K de la Cairo, pe care l-a câștigat după o finală de aproape trei ore. A fost 6-4, 3-6, 6-2, pentru Irina care, de altfel, a jucat câte trei seturi și în semifinale, 6-2, 3-6, 6-1, cu Aliona Bolsova din Spania, precum și în sferturile de finală: 4-6, 6-3, 6-1, cu Anastasia Gasanova, din Rusia.

După acest rezultat, Irina revine în Top 100 WTA după ce urcă 21 de locuri până pe 97.

Tot 21 de locuri a urcat și Patricia Țig, aflată acum pe poziția 84 în lume, după ce a jucat semifinale la Hua Hin, turneul WTA International din Thailanda.

În Slovacia, la Trnava, la turnel ITF 25K, Jaqueline Cristian și-a trecut în cont un nou titlu ITF, primul din acest an, după o finală în care adversara sa, rusoaica Sofya Lansere a abandonat în momentul în care era condusă cu 6-1, 4-2. Această victorie îi asigură compatrioatei noastre un salt de 20 de locuri în clasamentul WTA Live, până pe 172, ceea ce va reprezenta cea mai bună clasare a carierei sale.

Salt important de 36 de locuri în clasamentul Live și pentru Ilona Ghioroaie, compatrioata noastră revenind în Top 500 WTA după ce a câștigat pentru a șasea oară în carieră, și pentru prima dată în 2020, turneul ITF 15K de la Monastir, Tunisia.

În ceea ce le privește pe jucătoarele din România care se regăsesc în Top WTA, cel mai important salt l-a reușit Irina Fetecău, care a a urcat 50 de poziții, până pe 296, după a câștigat turneul ITF 25K de la Nonthaburi, din Thailanda.