Irina Begu urcă 23 de locuri în clasamentul WTA, după ce a câștigat turneul WTA Challenger de la Indian Wells. Laura Paar, campioană de dublu la Lyon

09.03.2020

O nouă performanță remarcabilă pentru Irina Begu, compatrioata noastră reușind să câștige al doilea turneu în ultimele trei săptămâni.

Campioană la Cairo, unde a câștigat un turneu ITF 100K, Irina s-a impus fără nicio emoție și în finala turneului WTA Challenger 125K de la Indian Wells.

Irina nu a pierdut niciun set în America, a învins patru favorite, iar în ultimul act a trecut cu 6-3, 6-3, de Misaki Doi, din Japonia.

Cele 160 de puncte WTA primite pentru această victorie au ajutat-o pe Irina să facă un salt spectaculos în clasamentul mondial de 23 pe locuri, până pe poziția 81.

Laura Paar, primul titlu WTA de dublu din carieră

Laura Ioana Paar, jucătoarea din România cu cea mai bună evoluție în turneele de dublu în 2020, și-a trecut în palmares primul titlu de campioană în WTA, după ce a câștigat proba de dublu a turneelor ITF de la Trnava și de la Altenkirchen, în echipă cu Andreea Mitu.

La Lyon, turneu WTA International, Laura-Ioana a făcut pereche cu Julia Wachaczyk, din Germania, cele două reușind să se impună în finală cu 7-5, 6-4, în fața olandezelor L. Pattinama Kerkhove /B. Schoofs.

În primul tur al turneului de dublu Laura și Julia au eliminat favoritele nr. 1, A. Friedsam (GER)/M. Minella (LUX).

În urma acestui rezultat Laura a urcat în clasamentul de dublu WTA, până pe 113, pentru cea mai bună clasare din carieră.