Nicolas Bogdan Ribiță a încetat din viață. Tânărul jucător ar fi împlinit 13 ani peste câteva zile. FRT este alături de familia îndoliată

30.05.2020

Nicolas Bogdan Ribiță, un talentat copil care ar fi împlinit 13 ani peste câteva zile, a încetat din viață fulgerător, din cauza unei leucemii fulminante.

Jucătorul celor de la TC Venus Brăila, un copil vesel și plin de viață, a fost internat în ultimele zile la Spitalul de copii ‚,Sf. Ioan" din Galați, iar în această noapte sufletul lui s-a ridicat la cer.

Federația Română de Tenis este alături de familia îndurerarată și transmite cele mai sincere condoleanțe!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!