Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în turul trei la Australian Open. Victorie și pentru Andreea Mitu și Raluca Olaru, în turneul de dublu

10.02.2021

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Australian Open după o victorie spectaculoasă în fața unei duble câștigătoare de turnee de Grand Slam, și favorita nr. 9 la ediția din acest an a turneului australian.

Sorana s-a impus cu 6-4, 1-6, 6-1, în fața cehoaicei Petra Kvitova, ajunsă până pe locul 2 în lume în 2011, și clasată 8 WTA în acest moment. "Este o jucătoare extraordinară, lovește incredibil mingea - foarte rapid și este extrem de puternică, are o experiență mare, am simțit că pot să o înving, știam că am șanse pentru că o mai învinsesem, iar acum sunt foarte fericită, cred că am făcut meciul perfect. Cred că ea a meritat setul secund, a lovit mai puternic și eu am avut destule nesincronizări inițial, nu am avut destulă încredere, dar apoi am căutat să lovesc mai aproape de linie și a mers. Acum, cea mai importantă este recuperarea mea după efortul de azi. Să joc două ore la peste 30 de grade, m-a obosit mai mult decât de obicei, dar cred că este impresionant să vin după 15 zile fără să lovesc o minge de tenis și să joc foarte bine, asta m-a surprins și pe mine", a declarat Sorana Cîrstea, la interviul de pe teren, potrivit Eurosport România.

A fost una dintre cele mai prețioase victorii pentru Sorana, care se pregătește acum, în turul trei, de o întâlnire cu o altă reprezentantă a Cehiei. Adversara Soranei va fi favorita nr. 19, Marketa Vondrousova, jucătoare de doar 21 de ani, aflată pe locul 20 în lume.

Tot azi, dar în turneul de dublu, s-au aflat pe teren cinci jucătoare din România. Într-o întâlnire 100% românească, Raluca Olaru și Andreea Mitu au jucat peste două ore pentru a le învinge pe Monica Niculescu și Patricia Țig. A fost 3-6, 6-3, 6-3, pentru Andreea și Raluca, care, cu această victorie, reușesc să urce în clasament. Andreea Mitu este acum pe locul 86 în clasamentul WTA live la dublu, cu 7 poziții mai sus, în vreme ce Raluca Olaru urcă trei locuri, până pe 42.

Ana Bogdan, care a făcut pe pereche cu suedeza Rebecca Peterson, părăsește turneul de dublu încă din primul tur, cele două fiind învinse cu 6-3, 6-1, de una dintre echipele favorite la titlu, cehoaicele Barbora Krejcicova și Katerina Siniakova, capii de serie nr. 3.