Vanessa Popa Teiușanu și Alexandru Coman, campionii României la Categoria U18

16.05.2021

Clubul CSM Oradea a găzduit ediția din acest an a Campionateloe Naționale Individuale de Vară U18, o competiție foarte bine organizată și foarte valoroasă, cu cei mai buni jucători ai României pe teren care au luptat pentru titlurile naționale ale Categoriei U18.

Astfel, în turneul de simplu al băieților nu s-a înregistrat nicio surpriză, titlul fiind cucerit de favoritul nr. 1. Mihai Alexandru Coman, de la CS Dinamo București, a avut nevoie de trei seturi și a revenit după ce a pierdut primul set pentru a se impune în fața lui Dario Ciobotaru, de la AS Tenis Club București.

A fost 4-6, 6-3, 6-4, pentru Alex Coman care este, de altfel, locul 1 în clasamentul FRT atât la 16 ani, cât și la 18 ani.

Finala mică mică nu s-a mai jucat, pentru că Alin Fătu (AS Tenis Club București) a abandonat încă din faza semifinalelor, iar Dragoș Cazacu, de la Asoc. Tenis Club Bright Constanța, a ocupat ultima poziție de pe podium.

Tot o favorită s-a impus și în turneul de simplu al fetelor, Vanessa Ioana Popa Teiușanu, cap de serie nr. 2, jucătoare legitimată la CSA Steaua București.

Până în finală, disputată împotriva favoritei nr. 7, Lavinia Tănăsie, de la CS Kofe, Vanessa nu pierduse niciun set, și s-a văzut condusă cu 6-2. Jucătoarea celor de la Steaua a avut, însă, puterea să revină pentru a se impune în final cu 2-6, 6-1, 6-3.

Nici finala mică a fetelor, din turneul de simplu, nu s-a mai disputat, podiumul fiind completat de Bianca Bărbulescu, de la ATC Elite Tg. Jiu, care a beneficiat de abandonul Ștefaniei Bojică, de la Tenis Club 2000 București.

Turneele de dublu ale acestor Campionate Naționale au fost dominate de jucătorii de la CS Dinamo, care au reușit să ducă toate trofeele la București.

Astfel, favorite principale în turneul de dublu al fetelor, Fatima Keita și Mara Gae s-au impus cu 7-5, 7-5, în fața favoritelor nr. 2, Cara Maria Meșter (CS Marc Tenis Cluj-Napoca) și Vanessa Popa Teiușanu.

Locul trei a revenit perechii Briana Szabo (CS Winners Cluj-Napoca) / Bianca Bărbulescu, dar fără ca finala mică să se joace, pentru că Floriana Popovici (CSM Oradea) și Alexia Todoni (CSM Timișoara) au abandonat.

Tot favoriți 1 au fost și dinamoviștii Alexandru Coman și Vlad Breazu, în turneul de dublu al băieților, iar în finală au avut nevoie de două seturi, 7-6(5), 6-4, pentru a-i învinge pe favoriții nr. 4, colegii lor de la Dinamo, Iustin Belea și Mihnea Zaharia.

În fine, nici în această probă nu am avut parte de tenis în finala mică, locul 3 revenind perechii Alexandru Dumitru (ACS Tennis Team) / Zoltan Teszari (CSM Oradea), după ce Dragoș Cazacu și Alin Fătu nu s-au mai prezentat la meci.

Director de turneu la Oradea a fost Nicușor Vașadi, iar din brigada de arbitri au făcut parte: Raluca Băcescu, Ioan Mărginean, Horațiu Ursu, Liviu Petrean și Darius Somolan.

REZULTATE FINALE CAMPIONATE NATIONALE INDIVIDUALE DE VARĂ U18 2021