Crăciun Alexandru Flavian, jucătorul de tenis care candidează, pe 29 mai 2021, la funcția de președinte al Comitetului Paralimpic Român

28.05.2021


În data de 29 mai 2021 vor avea loc alegeri pentru funcția de președinte al Comitetului Paralimpic Român, cunoscut și ca Federația Română a Sportului pentru Persoane cu Handicap, cea care îi susține și îi ajută să se pregătească pe sportivii români care ne reprezintă la cele mai importante competiții internaționale, așa cum sunt și Jocurile Olimpice Paralimpice.

Wood Lamont Salvia Marion este în acest moment președinte Comitetului Paralimpic Român, și candidează pentru un nou mandat. Tot pentru funcția de președinte mai candidează Văcărean Irina și, așa cum spuneam, jucătorul de tenis în scaun rulant Crăciun Alexandru Flavian.

Crăciun Alexandru Flavian este, la cei 33 de ani ai săi, sportiv de performanță, jucător de tenis în scaun rulant, activist civic și militant al drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Flavian a absolvit Facultatea de Marketing si Management a Universității Româno-Americane și, timp de 3 ani și-a însușit instrumentele si tehnicile necesare cu privire la strategiile si procesele decizionale pe care le-a folosit in cariera sa de antreprenor domeniul media & publicitate.

Flavian este președinte fondator al Asociației "Primii Pași Spre Performanță", o asociație înființată pentru a asigura sprijin persoanelor cu dizabilități și pentru a le oferi șansa să exceleze în sport.

Asociația "Primii Pași spre Performanță" are ca scop susținerea dezinteresată a persoanelor cu handicap și integrarea lor totală în viaţa socio-economică, promovarea, respectarea și garantarea drepturilor/intereselor persoanelor cu handicap.

Activitatea lui Crăciun Alexandru Flavian în lumea sportului pentru persoane cu dizabilități este un vastă, cu multe realizări, așa cum veți afla din prezentările ce pot fi descărcate în linkurile de mai jos:

CV SPORTIV CANDIDAT CRĂCIUN ALEXANDRU FLAVIAN

STRATEGIA DE DEZVOLTARE 2021 - 2024 CANDIDAT CRĂCIUN ALEXANDRU FLAVIAN

SCRISOARE DE INTENȚIE CANDIDAT CRĂCIUN ALEXANDRU FLAVIAN