România, victorie mare în sferturile de finală ale Campionatului European pe echipe U16. Cehia, următorul adversar după eliminarea Spaniei

02.08.2021

România a debutat cu o victorie foarte importantă la turneul final al Campionatului European pe Echipe U16 - Tennis Europe Nations Cup, reușind să treacă de Spania, una dintre cele mai puternice echipe din competiție.

Ștefania BOJICĂ, Mara GAE și Cara Maria MEȘTER, însoțite de antrenorul Cristian MIHOLCA, reprezintă România la turneul final organizat în Cehia, la Ricany, iar primul meci a fost unul foarte disputat, dar cu un rezultat care ne-a încântat.

Prima a intrat pe teren Mara GAE care a avut nevoie de doar două seturi, 6-0, 7-5, pentru a o învinge pe Cristina Diaz Adrover, egalitatea fiind însă restabilită după cel de-al doilea meci de simplu. Cara Maria MEȘTER a cedat întâlnirea cu Maria Garcia Cid, scor 2-6, 4-6, dar meciul de dublu, cel decisiv, avea să fie controlat de fetele noastre.

Stefania BOJICĂ și Mara GAE au câștigat cu 7-6(4), 6-4, partida cu Naroa Aranzabal și Maria Garcia Cid, s-au calificat în semifinale, fază în care, marți, va întâlni Cehia, cea mai puternică echipă din această competiție.